Programul nostru de finantare pe Ulule.com s-a terminat, încununat de un rasunator suces.

Multumim din suflet tuturor prietenilor care ne-au sustinut, si excelentei echipe de la Ulule care a facut o treaba excelenta.
Îi acordam un loc deosebit în afacere lui Bogdan, care s-a zbatut enorm pentru rezultatul proiectului nostru, multumim enorm, fratello, esti pur si simplu FORMIDABIL.

În curând un articol adevarat, pâna una alta va pupam pe toti.
Multumim,
Echipajul

Am avut parte din plin, de probleme, de necazuri, de deceptii. Într-un meci de box arbitrat la puncte, ultimul round e mult mai important decât restul. Dar noi nu suntem boxeri. Suntem navigatori cu vele. Deci am hotarât sa judec anul în ansamblu. Anul 2011. Principala lui calitate? Anunta anul 2012… care nu poate fi decât mai bun.

Coborâm din avion, dupa un voiaj în Banatul înzapezit (e de precizat ca zapada, în regiunea Timisoarei, cade în doze homeopatice si nu neaparat în fiecare an). O cafea în bucatarie… visuri cu barci… nevoia de a evada pe coasta Atlanticului… ne uitam ochi în ochi, unul la altul, si – sincronizare perfecta – “Darcumdenuneamgânditmairepededecesanuplecamacum?” De ce sa mai asteptam? Dar povestea asta v-am mai povestit-o odata. Nu stiam exact de ce, dar stiam ce. Deci am plecat.
Mutarea în mai, hotarâm sa traim pe barca, din când în când în Vendée, si în special în Bretagne. De Sud. Un fel de Corsica, mai la Nord…

La începutul primaverii mi-am coborât “Muschetarul” de-a lungul canalelor, de la Dinan la Arzal. Vreo saizeci de ecluze. Un pasaj de antologie, la Guipry, în spatele unei ambarcatiuni de închiriat, plina de turisti. Doua familii de spanioli în plimbarica… fete înspaimântate, uitându-se la noi cum manevram, da-i înainte, da-i înapoi, cu rasunete de Yamaha 8Ch. Calatoria, în ansamblu, superba. O pun la o parte pe Iza, ecluziera care cânta la harpa, face fotografii si descântece. Îl pastrez la îndemâna pe Jean-Pierre, la Montreuil-sur-Ille. “Ia zi, ai cafea la bord? – Am, vrei o ceasca? – Nu, vroiam sa-ti propun tie. Filipinezul ala al tau… Pare cam adormit. Si si-a pierdut simtul umorului”. L-am pus la o parte si pe ecluzierul de la Lehon, care mi-a spus “Bretania e o insula, poti sa-i dai roata cu barca… asta înseamna insula, nu?”. O tin la îndemâna si pe proprietareasa barului de la La Vicomté sur Rance, cunoscatoare rafinata, care mi-a dat sa gust o bere artizanala pusa deoparte de la stocul fabricutei de la Dinan proaspat cumparate de Lancelot. O bere care nu mai exista. Un deliciu.

Pastrez la arhiva o iesire cu vele împreuna cu Véro în Golful Morbihan, în februarie. Era frig afara, si am terminat plimbarea blocati de curent, undeva în fata promontoriului Arradon, ne-am agatat de-o geamandura si ne-am terminat plimbarea în dinghy (o vena de curent turbulenta era sa ne rastoarne, în fata zidului aluia de piatra, lânga bazinul ala… stiti voi… nu? Poate va trimit niste poze…). Retin si o escapada la Hoëdic în aprilie, înainte de a-l duce pe Gu Bragh la Arzal. “Tonnele” tocmai fusesera înlocuite de un ponton flotant. E mai usor de agatat, si mai putin pericolos pentru vopseaua barcii. Retin în special “Saptamâna Golfului (Morbihan)”, un an 2011 exceptional, soare si participanti prestigiosi, întâlniri simpatice, plimbari superbe între Arradon si Arz, între Ile aux Moines si Port Navalo. Au fost si Véro, si Jean cu noi. Si traversarea golfului între Arradon si Port Navalo, cu Olivier si Laure… sub un soare arzator !

Pun deoparte si un sfârsit de saptamâna exceptional, întâlnirea anuala numita “Cupa Mondiala a Arpége-lor”. În fiecare an, înversunatii nebuni dupa acest magnific yacht îsi dau întâlnire pentru un week-end de regata si de plimbari. Anul asta a fost la Port Haliguen, lânga Quiberon. Am navigat frumos, am mâncat bine, am întâlnit oameni interesanti… si am învatat celebrul “tralala d’honneur!”

De fapt am hotarât sa nu retin decât ce-a fost frumos. Plimbarile pe Vilaine, cu Adi si Dana, si Julia, musul meu preferat, Roni si Dana a lui, Dutzu si Jocelyn, si improbabilul Geo Nan..; ala care asculta rock nemtzesc la el în Mercedces. Exceptionali, baietii. Ca sa nu mai vorbesc de Dutzu, care da la vinci asezat pe bancheta. Si nici nu-l doare spatele. O saptamâna buna. Multe clatite, si destul cidru.

Pun deoparte doua calatorii la Timisoara, o familie extraordinara, ai mei, ce mai, si o echipa formidabila, a lui Marius Leretter, Raluca Bouleanu, Mirela, Iulian si ceilalti, care mi-au reparat dintii. Doua calatorii care mi-au dat ocazia sa constat ca în România sunt din ce în ce mai multi oameni care fac o treaba formidabila, de la dinti la teatru, de la pedagogie la jurnalism si o bere buna… Timisoara, un oras unde se traieste BINE!
Am avut, în special, doua revelatii. În perigrinarile noastre, Ana, nepotica mea, ne-a împins pâna-n fata clasei ei, la sectia bilingva a liceului francez din Timisoara, Jean-Louis Calderón. Niste tineri pe care proiectul nostru de calatorie i-a pasionat, si care ne-au scris de curând niste mesage foarte emotionante. Dar motorul întregii aventuri e Madame. Madame, e doamna Mihaela Radu, profa de franceza. O doamna care degaja atât de multa energie ca abia reusim sa tinem pasul, si care îsi stapâneste echipa de tineri cu o mâna… (de fier, într-o manusa de catifea, evident!) Care îi interpeleaza cu umorul  subtil al unui lord englez la barul clubului sau preferat, ceea ce-i trezeste din somn pe pusti mai sigur decât o galeata cu apa rece.sûrement qu’un seau d’eau glacée.

Ne vorbeste despre jurnalul lor, Tire-Lire, cu o pasiune care misca muntii, si ne povesteste anecdote din excursiile lor de ne prapadim de râs. Ne împarte reviste “Pe astea le cititi voi pe barca. O sa aveti destul timp, pe barca…” Madame, a devenit unul din motoarele noastre, la fel de fiabil ca dragul nostru Volvo Penta. Nu prea ne place ideea ca umorul ei decapant sa ne cada în cârca într-o dimineata când o sa ne trezim cam târziu… nu, Madame,  nu-i vina noastra, ceasul asta desteptator fabricat în China… Si pâna la urma tot reusim sa ridicam ancora, chiar daca ne ia ceva mai mult timp, macar ca sa putem sa va trimitem niste carti postale cu acuarelele noastre de pe tarmurile lumii. Mda… Mihaela Radu ne-a impresionat, pe noi astia, marinarii.
N-as vrea sa-i uit pe ceilalti, Madame Ciocani, Madame Mara, ceilalti profesori si în special pe tineri. Ana mai întâi, dar si Tina, prietena si co-intervieuweusa ei. Si Adéla, Daria, Toate cele si toti cei care ne-au scris. Numai atâta ca blogul lor, schimburile noastre de mesaje, erau deja în 2012…

Dar în 2011 am avut înca o revelatie. În plina conversatie cu mama, într-o seara, pe un colt de masa în bucatarie, mi-a povestit vreo doua trei chestii despre Razvan, tânarul nostru prieten de când eram tineri… fiul lui Rodica si Mircea, pustiul ala de care ne era drag, stii tu… Razvan, care a trecut pe la noi pe la Paris… am si încercat sa lucram împreuna pe un proiect… I-am dat un telefon, si ne-a trimis la Arad, ne-a programat pe a doua zi, musai.
Am dat telefon, era la Biblioteca… L-am întrebat pe domn daca are zece minute sa-mi acorde… “da, daca va grabiti” mi-a spus. Ca norocul, eram în fata portii. “Vin acuma”. Si asa l-am cunoscut pe domnul Florin Didilescu.
O adevarata întâlnire. Un pasionat, un domn care da viata celei mai active si probabil celei mai importante asociatii pentru promovarea culturii francofone din România, AMIFRAN, specializata în mod deosebit în productia teatrala si primul notru sponsor ! Din zece minute s-au facut doua ore. Am vorbit despre tot, barci, calatorie, schimburi de idei pe tarmuri îndepartate, despre elevii francofoni de la liceul Moise Nicoara, despre Aghadir, Assaouira, Festivalul lor de teatru de la Arad, ca sa terminam pe talmacirile profunde ale expresiei « inch’allah », la fel dar diferita de « cum o da Dumnezeu »… O adevarata revelatie, va spun. Le-am promis ca le purtam pavilionul în jurul lumii, si îm voi tine promisiunea, n-am uitat. Am niste dificultati cu pânza de vele rosie… Baieti, va rog sa împrospatati stocul de Insignia rosu, avem o promisiune de tinut!

Ar fi multe de spus. Despre începuturile amenajarilor, cursul de mecanica de la Nantes, cu Frantz si Maeva (ah, Maeva, reglajul culbutorilor… un deliciu!) noile planseuri de pe Gu Bragh, pasajul la Salonul Nautic si seara minunata cu Dana si musul meu preferat la Paris (si culmea, era în arondismentul XVI… beurk). Despre necazuri, raii platnici, mincinosii, cei si cele carora le pute totul… si cei care se entuziasmeaza din nimic si dispar în urmatoarele zece minute. Dar de data asta am hotarât sa filtrez. Nu pastrez decât ce-i bun. Dar oricum, Doamna Radu si Domnul Didilescu… ce personaje!

Iar eu, tuturor prietenilor mei din Franta, Navarra, Timisoara, Montreal, Bucuresti sau Accra, va urez un an nou fericit!

Ajun de Craciun, sarbatoare de familie, paranteza în Vendée.

Echipaj pierdut… pusculita sparta, gaura-n buget, stare avansata de oboseala, masina nevânduta, moralul în berna… Ne consolam privind propriile noastre performante în estuarul Vilaine, o superba dupa-amiaza de noiembrie…

Secund obosit. Cala lui Gu Bragh frecata cu buretele, cu detergent, mirosind curat a clor, lavanda si alte miresme batrânesti… Gu Bragh, el unul, e bucuros.

Capitan deprimat. Muschii durerosi. 46 metri de lant de ancora de 10mm… adica, la o ratie de 2,2kg pe metru liniar, aproape o suta de kile, de rânduit în cala ancorei, la etrava lui Gu Bragh. Plus o ancora de 12kg de întors pe toate partile pâna intra… Si vechea ancora, cu lantul ei, de transferat la pupa, înca vreo 50 de kile de fierarie…

Gin în mare forma. Bucuros. O regaseste cu bucurie pe Vega boxerita, prietena lui. Se antreneaza s-o calareasca. Prin toate partile. Încearca tot felul de pozitii…

Gu Brgah a avut parte de un sejur pe uscat. Si-a lasat acolo catargul, care îsi astreapta noile sarturi. Toate cablurile sunt gata, straiul de al etrava textil (King Rope, mai rezistent de vreo doua ori decât un cablu din inox), pataratina din dynéema… mai lipseste un scripetel… cum arata toata afacerea asta? Raspunsul într-un numar viitor.

În cala motorului, pentru alimentarea circuitului de racire a motorului fara ca apa sa curga în fundul barcii (adica nu prea multa apa… în fine…) e instalata o vana. Batrâna vana, dintr-un aliaj de nush’ce… însurubata pe un tub filetata din alama, care traverseaza coca. Capitanul întoarce manivela vanei, cu un sfert de tur. Normal. Se cheama “vana sfert-de-tur”… Capitanul se trezeste cu manivela în mâna. Încearca sa desurubeze vana… o schimbam, nici o problema… si vana se desurubeaza, împreuna cu o parte din tub… GRRRRR!

Dupa o dupa-amiaza de munca îndracita, cu dalta, polizorul portativ, bomfaierul, nervii si transpiratia de rigoare, tubul a decis sa se dea batut. Am gaurit toata coca primprejur… nici un alt chip! A urmat instalarea unui alt tub, cu o gramada de Sikaflex la exterior (un mastic special) si o movilita de stratificare rasina/fibra de sticla la interior. Uf… pare ca tine. Am profitat ca sa schimbam uleiul lui Volvo… Frumosul nostru Volvo MD2B, multicolor, 25 de armasari alergând sub capota lui cu coama în vânt. Coama alba… cum se cuvine la cele 36 de primaveri. Si l-am dat la apa pe Gu Bragh, fara catarg. Mai are putin de asteptat, îsi asteapta doua superbe straturi de vopsea epoxidica alba.

Cei doi marinari s-au transformat în tâmplari. Au refacut toate panourile de pardoseala ale lui Gu Bragh, noi si superbe panouri din mahon decorate cu niste filete în intarsii din sicomor alb. Totul e gata, mai lipsesc câteva ajustari si doua trei mâini de vitrifiant. Si panourile demontabile ale viitorului pat dublu din careu sunt gata, lacul se usuca încet încet în oficiul din Vendée. Capitannul e burzuluit, dar treaba avanseaza, încet încet. Cam prea încet, totusi…

Am petrecut Craciunul “la baza”, la parintii armatoarei. Ca sa primim cadouri, sa profitam de caldura unei case si de o masa în familie. În asteptarea urmatoarelor aventuri.

JURNALUL DE BORD

Obligatoriul, inevitabilul jurnal de bord. V-am mai vorbit despre acest document indispensabil la bordul oricarui vas navigând în larg, în care avem datoria de a înscrie o serie de informatii importante relativ la croaziera în curs.

Jurnalul trebuie completat de fiecare coechipier în momentul în care îsi ia în primire cartul, si va contine în mod obligatoriu informatiile urmatoare :

• Punctul de plecare (sau coordonatele – traiasca GPS-ul – locului în care începe cartul)

• Punctul de sosire (sau pentru coechipierul urmator coordonatele în care îsi va începe cartul)

• Distanta parcursa, capul, viteza

• Alura (unghiul fata de vânt), velatura în curs (Vela mare completa sau redusa, foc sau genovez, spinnaker…)

• Eventualele schimbari (viteza, velatura, motor, cap etc)

• În cazul unei escale, date tehnice despre reparatii sau completari ale nivelurilor (carburant, ulei, apa etc)

• Date meteo esentiale (presiune atmosferica, vânt, precipitatii, évolutia situatiei în cursul cartului)

Aceste informatii pot fi completate de observatii proprii ale coechipierului de cart, care poate adauga impresii personale, evenimente remarcabile, comentarii despre peisaj…

BIBLIOTHECA DE LA BORD (si de pe mal…)

Nu va voi povesti aici despre ceea ce se gaseste pe etajèrele aflate în spatele postului de navigatie de pe Gu Bragh. Sunt acolo documente importante, dar si niste carti « talisman », pe care am tinut neaparat sa le avem cu noi, ca un fel de talismane… ca si cartea aceea pe care am lua-o cu noi daca plecam definitiv pe Marte… Vreau sa va povestesc despre cartile care m-au convins sa ridic definitiv ancora. Poate parea ciudat, dar unele dintre ele fac parte dintre cartile pe care LE VOI citi… pe care nu le-am citit nicio data, dar despre care s-a tesut o legenda în microcosmosul navigatorilor de cursa lunga… Iar altele, pe care le-am citit, sunt cunoscute doar de mine si de câtiva prieteni… nu neaparat oameni ai marii.

În 1964, Franta întreaga descoperea un breton bataios si încapatânat, Eric Tabarly, ofiter din « Aéronavala » în permisie, care îi sufla de sub nas lui Sir Francis Chichester – legenda vie a yachting-ului britanic, THE TRANSAT (OSTAR – Observer Single-handed Trans-Atlantic Race – singura cursa transatlantica a epocii…) – cursa solitaira între Plymouth, în Anglia si Newport, pe coasta de Est a Statelor Unite. A manevrat de unul singur de pe-o parte pe alta a oceanului un ketch din placaj de 13,60m – Pen Duick II. Aceasta fapta de arme a fost probabil actul fondator al al pasiunii francezilor pentru navigatia cu vele.

În tot acest timp, Bernard Moitessier, însotit de sotia sa, Françoise, împlinea un alt gen de performanta. Realizând ca sezonul avansase prea mult pentru a se întoarce în Franta din Tahiti pe clasica ruta a alizeelor, Oceanul Indian si canalul Suez, a hotarât sa urmeze ceea ce a numit “ruta logica” – înconjurând Capul Horn… supranumit capul DUR, capul care a pecetluit soarta a nenumarati navigatori… trecând dincolo de a 50-a paralela. (Françoise va scrie mai târziu ca pentru ea, ruta logica era cea care trecea la 10000m deasupra marii, într-un fotoliu al unui avion Air France…). Dupa126 de zile de navigatie si 14 216 de mile , Bernard et Françoise Moitessier bat recordul celei mai lungi traversari pe un yacht cu vele si fara escala de la vremea respectiva.

Aceasta croaziera, Tahiti – Alicante prin Caplu Horn, fara escala, în doi, pe vasul sau Joshua, da nastere unei carti, “Cap Horn à la voile“. Autorul obtine cu aceasta ocazie titlul “Marinarul anului”, ceea ce îi decide pe organizatorii primei curse în jurul lumii în solo si fara escale din istorie – The Golden Globe Challenge. Astfel se naste legenda Moitessier, care decide, în timp ce era pe prima pozitie, (ramasese doar partea de-a lungul coastelor Africii, o bagatela) sa-si continue drumul. « Je continue sans escale vers les îles du Pacifique, parce que je suis heureux en mer, et peut-être aussi pour sauver mon âme » Din acest periplu se naste unul din cele mai cutremuratoare omagii aduse marii si libertatii pe care l-am citit, “La Longue Route”. În ce priveste deznodamântul cursei, a fost fericit pentru unii (sir Robin Knox-Johnston, câstigatorul), mai tragic pentru altii.

Ca sa închid « cercul » lui Golden Globe, Isabelle Autissier (ale carei bilete din Libération et Le Monde le-am citit cu multa placere, e si autorul unor emisiuni radiofonice superbe), a scris un superb roman inspirat de povestea lui Donald Crowhurst, « Seule la mer s’en souviendra ». Va sugerez sa descoperiti destinul tragic al acestui magnific personaj, impresionant looser care a pus în scena cea mai incredibila manipulare pe care a cunoscut-o istoria velelor.

Bernard citea mult pe mare. Alain Gerbault – navigator solitar îndragostit de Polinezia ca si el, si în special Joshua Slocum. Ketch-ul mitic al lui Bernard poarta de altfel numele acestui fost capitan de clipper, prim circumnavigator solitar, a carui principala opera am citit-o cu placere – “Singur în jurul lumii pe un velier de 11 metri”. Textul integral e disponibil online, în versiuna editurii Dover Illustrated din 1956 (care preia editia originala din 1900, inclusiv ilustratiile) numai în limba engleza.

Cartea lui Vito Dumas, marinar solitar argentinian, îl însoteste pe Moitessier în Tahiti-Alicante. Bernard vorbeste cu emotie despre acest aventurier care a facut turul lumii în sensul contrar vânturilor si curentilor dominanti în anii 1940.

Virusul marii, în ceea ce ma priveste, m-a contaminat la sfârsitul anilor 1980… povestesc aici, navigând duminica pe un mic velier, si citind, restul saptamânii, « Hoinar pe marile sudului ».

Boala este grava, probabil incurabila… si unul din simptome este faptul ca am devenit da si Coy, superb erou al romanului « La carta esférica » de Arturo Perez Reverte, nu mai citesc decât carti care vorbesc despre mare…

Francisco Coloanne m-a cucerit cu « Le Sillage de la Baleine ». Joseph Conrad cam cu tot ce am citit, « Lord Jim » în primul rând. Virusul era probabil într-un fel sau altul demult în organism, am devorat « The Sea Wolf », de Jack London, m-a zguduit mult mai mult decât « Colt Alb » sau « Chemarea Strabunilor ».

Patrick O’Brien era irlandez, a lasat printre cele mai splendide descrieri ale unor manevre de velatura la bordul unor corabii de razboi din secolul XVIII – începutul secolului XIX. Ambianta o gasiti în filmul lui Peter Weir « Master and Commander » – merita mai mult decât o privire.

Jimmy Cornell e român. De fapt… acum ar cam fi englez, si a scris doua din cartile de capatâi ale majoritatii navigatorilor de cursa lunga – « World Cruising Routes» si « World Cruising Destinations ». Puteti consulta site-urile lui trecând pe la sectia « links ». A facut nenumarate croaziere în jurul lumii pe diferite ambarcatiuni si continua sa organizeze traversari oceanice în flotila, pentru navigatori care se simt mai în siguranta în cadrul unei organizatii bine rodate.

Acestia sunt favoritii mei. Altii au scris frumos despre mare, de la Radu Tudoran pâna la Jules Verne… m-au facut sa visez frumos, copil fiind, dar am sentimentul ca n-as putea sa-i recitesc (nu va mai povestesc de câte ori am recitit, în « La carta esférica » descrierea traveresarii marii Alboran de catre Coy si Tanger Soto… scenele de pe mare sunt superbe, navigatorul transpare în fiecare fraza!).

Sunt dator cu o rectificare (de fapt o datorez lui Nathalie si surorii ei, Cécile… ) – era cât pe-aici sa închid acest capitol cu o omisiune. L-as fi lasat deoparte pe Robert Merle. Nu pentru « Paris ma bonne ville », chiar daca blazonul orasului Paris reprezinta o nava pe valuri, cu deviza « fluctuat nec mergitur ». Ci pentru un excellent roman inspirat din aventura razvratitilor de pe Bounty, refugiati pe Pitcairn – adevarul istoric e deja extraordinar, dar romanul «Insula» cu atât mai mult.

Gata, trageti o fuga repede prin librarii, toata lumea în cuseta, cu lampa frontala pe cap, liniste… E ora de lectura !

Capitanul

O luna septembrie fierbinte, la Timisoara… ambianta ne duce cu gândul la temperaturile pe care le vom întâlni, probabil, peste câteva luni, în regiuni mai tropicale…

Tina et Ana, implicate în proiectul pedagogic pe care îl construim împreuna cu colegii lor de la Liceul Jean-Louis Calderón, s-au deghizat în jurnaliste pentru un scurt interviu.

Proiectul nostru era sa plecam pe mare. Pentru multa vreme. Ne doream asta de câtiva ani, cam de când traversarea de la Saint Malo la Chausey, sau cea de la iesirea din estuarul La Vilaine pâna la Hoëdic nu ne mai ajungeau. Si într-o zi, întorsi de curând dintr-o vacanta înzapezita de doua saptamâni, ne-am uitat unul la altul ochi în ochi si ne-am spus, concomitent:

“CE-AR FI S-O LUAM DIN LOC? ACUM?”

This slideshow requires JavaScript.

Calatoria pe care o proiectam reprezinta un periplu de minimum doi ani de-a lungul si mai ales largul oceanelor Atlantic, Pacific si Indian… cele trei principale oceane ale globului, pe traseul alizeelor. Am hotarât sa evitam extremele, Antarctica si Oceanul Arctic. Armatorul e friguros… si pe Gu Bragh încep sa-l sâcâie reumatismele. Asadar, vom trece prin Canare, Capul Verde, Senegal, Golful Guineei si Africa du Sud, vom traversa via insula Sfânta Elena, celebra “puscarie” a lui Napoleon Bonaparte, si vom chefui la Salvador de Bahia. Vom trage de urechi câtiva Moai, pe Insula Pastelui, si câteva vahiné în Marchize. Si daca toate merg bine, ne vom întoarce cu un mic tatuaj maori pe umarul stâng, facut de mestesugari la fata locului va rog frumos, si doua betigase de vanilie de Madagascar ascunse sub banchetele din careu… un pic de contrabanda n-a ucis pe nimeni, vorba proverbului.

UN PRIECT PEDAGOGIC
Sectia bilingva a liceului Jean-Louis Calderón, din Timisoara, ne va însoti în acest periplu. Obiectivele noastre comune – “alimentarea” cu imagini, clipuri videos, texte documentare a exercitiilor lor pe un suport de tip blog si un jurnal scolar, si facilitarea legaturilor între elevii din Timisoara si colegii lor de peste mari. Vom fi în legatura permanenta cu elevii participanti la proiect, prin e-mail, videoconferinte “skype”, postari pe FaceBook – vom evolua împreuna pe firul apei si al web-ului.

PARTICIPATI LA CALATORIA NOASTRA
Interesul publicului larg pentru navigatia cu vele, fie în cadrul curselor sau în croaziere pe mari distante, este în plina crestere – stau marturie numarul din ce în ce mai important de articlole de presa, de emisiuni tv si de site-uri internet. Vele purtând logo-uri au devenit un procedeu curent de a transmite imaginea firmei dumneavoastra în lumea întreaga.
Va asiguram o prezenta cotidiana pe FaceBook, Twitter si alte retele sociale, banner cu imaginea firmei pe un blog actualizat saptamânal, cu garantia unei rate de consultare interesante. Va propunem inserarea în supporturile noastre de media a unor “banners” cu logo-urile firmelor, link-uri spre site-ul antreprizei dumneavoastre sau, daca nu aveti unul, spre o pagina de prezentare (a carei constructie grafica o putem asigura noi)
Organizam videoconferinte live (Skype), în momente cheie ale voiajului, la sosire sau la ridicarea ancorei, pe fundalul unor peisaje paradisiace descântate de alizee.

La termenul acestui periplu vom publica un jurnal de calatorie, ilustrat cu fotografiile si desenele echipajului, prelungire fireasca a acestei extraordinare experiente pusa la dispozitia publicului iubitor de aventura.

Donatiile, partenariatul sau sponsoringul ne vor ajuta sa concretizam împreuna acest vis… daca vibratia oceanului va face sa visati, puteti contacta echipajul aici

ÎMBARCATI-VA CU NOI ÎN ACEASTA UNICA AVENTURA !

GU BRAGH? E yachtul nostru. Partenerul, prietenul, supporterul, calul nostru de tractiune si, important, casa noastra plutitoare. E numele dat barcii de fostul echipaj, si am hotarât sa-l pastram. “Gu Bragh” sau “Go Bragh” înseamna “forever”, “pour toujours”, “pentru totdeauna” în limba gaelica irlandeza (si acelasi lucru, scris “Gu Brath” în scotiana). A patruns în viata noastra pe o poarta larg deschisa… visam la el de ani întregi.

ARPÈGE MK1, CONSTRUIT DE SANTIERUL NAVAL DUFOUR LA LA ROCHELLE, ÎN 1976
O VECHE GLORIE A COMPETITIILOR DIN SERIA  “HALF-TON CUP” SI A CURSELOR “SOLITAIRE DU FIGARO”, ESTE AL DOILEA YACHT IESIT DIN SANTIER DUPA SCHITELE LUI MICHEL DUFOUR

This slideshow requires JavaScript.

LUNGIME TOTALA – 9,25m
LARGIME MAXIMA – 3,00m
PESCAJ (ADÂNCIME MAXIMA LEST) – 1,35m
DEPLASAMENT – 3 500 kg
LEST – 1 700 kg
SUPRAFATA VELELOR (vânt strâns) – 49,5 m2
FOC GENOVEZ – 31,5 m2
RANDA– 18 m2
CAREU – MASA RABATABILA, 2 CUSETE – BANCHETE, 2 CUSETE SUPERIOARE
POST DE NAVIGATIE, BUCATARIE, 2 CUSETE – TUNEL
CABINET DE TOALETA
POST DE PROVA – DRESSING, STOC ED VELE etc.

MOTOR – VOLVO PENTA DIESEL BICILINDRU, 25 CV
REZERVA DE CARBURANT – 40 litri în rezervor, 60 litri în bidoane
REZERVA DE APA – 100 litri – în proiect: 200 litri
PARC DE BATERII – în proiect: 95Ah demaraj motor, 220Ah consum curent
PRODUCTIE DE ENERGIE – alternator motor, generator eolian – en proiect : panouri solare

EN PROIECT, DE ASEMENEA: UN NOU SET DE VELE, GREEMENT NOU CU CABLAJUL DE ETRAVA TEXTIL, CENTRALA DE NAVIGATIE, CABESTAN DE ANCORA ELECTRIC… avem de lucru nu gluma!

ECHIPAMENTUL DE SECURITATE AL BARCII, GREEMENTUL, REZERVELE DE APA SI DE CARBURANTUL, ECHIPAMENTUL ELECTRONIC DE NAVIGATIE SI DE COMUNICATII SUNT OBIECTUL UNEI RENOVARI CONSTANTE DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI 2010. IMPLICAREA PERSONALA A ECHIPAJULUI ÎN ACEASTA MODERNIZARE REPREZINTA O PREOCUPARE PERMANENTA, AM INVESTIT SI INVESTIM ENORM ÎN YACHTUL NOSTRU.

GU BRAGH ESTE ACTORUL PRINCIPAL AL PROIECTULUI NOSTRU

CAPITANUL : FLORIN “GIONI” DRAGHICI, printe altele si mecanic sef, timonier, bucatar…
48 ans, din Timisoara, Romania

absolvent al liceului C.D. Loga, din Timisoara, promotia 1982
arhitect – absolvent al Institutului de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti în 1989
arhitect naval – diploma în 2003 la Scoala de Arhitectura Paris-La Villette, navigator cu vele din 1987

primele arme – o barca cu vele de 6,50m pe lacul Herastrau din Bucuresti
Cursuri de navigatie pe catamaran pe lacul de la Leucate (Languedoc-Roussillon) si la Port Crouesty, Bretagne Sud
Croaziere pe diferite suporturi în Cotentin, Normandie (membru echipaj)
Regate cu un Mousquetaire (velier de 6,50m) între Perros Guirrec si Les Sept Iles – Cotes d’Armor, Bretagne (reglaj vele)
Turul insulei Corsica plecând de la Cap d’Agde (Sun Legende 41 – sef de cart)

SECUND : Nathalie “Aglaïa” ARZUR, ocazional armatoare, etc…
46 ans, din Paris, France

directoare adjuncta la “Maison des Associations du XVIIème Arrondissement de Paris” navigatoare cu vele din 2004
primele arme – pe Optimist, Caravelle si Windsurf la Belle Ile en Mer, Bretagne
A navigat pe diverse veliere în Bretagne Sud (Mousquetaire – membru echipaj)
Regate cu un Mousquetaire (velier de 6,50m) între Perros Guirrec si Les Sept Iles – Cotes d’Armor, Bretagne (n°1 – reglaj foc si spinnaker)
Turul insulei Corsica plecând de la Cap d’Agde (Sun Legende 41 – membru echipaj)

MUSUL ECHIPAJULUI : GIN, asigura securitatea vasului si ne roade încaltarile…